+ -

Ziua Carierei în aviaţie - Învaţă să zbori de mic

În fiecare an, în data de 7 decembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Aviaţiei Civile. În fiecare an, Compania Națională Aeroporturi București organizează un eveniment care să celebreze această zi. Formula pe care am ales-o anul acesta pentru a marca acest moment este “Ziua Carierei în aviaţie - Învaţă să zbori de mic”, provocare la care entităţile invitate (Ministerul Transporturilor – Direcţia de Aviaţie Civilă şi Spaţiu Aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Romatsa RA, TAROM SA, Aeroclubul României, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, Romaero SA, CNAB, Romanian Airport Services, GlobeGround Romania, Menzies, Infra-Group) au răspuns mult peste așteptările noastre. Astfel, joi, 5 decembrie, am fost gazdele a peste 80 de adolescenți ai căror părinți lucreză în domeniul aviației și care s-au arătat foarte nerăbdători să afle cât mai multe despre această lume. Mărturie stă feedback-ul extraordinar primit de la participanţi:
“Nu mă aşteptam ca în urma acestei experienţe dorinţa de a mă axa pe ramura aviaţiei să rămână neschimbată şi chiar să crească. Deşi au fost numai câteva ore, drumul parcurs tocmai din Arad a fost răsplatit.” – Alexandra Nedescu
“Evenimentul în sine a fost o experienţă nouă, care ne-a ajutat să ne formăm o imagine completă despre ceea ce se întâmplă la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.” – Remus Ioniţă
“Vă mulţumim pentru organizare şi pentru invitaţie. Această vizită poate să fie decisivă în alegerea carierei mele.” - Leuca Dragoş Mihai

Galerie foto

Achizitii Publice
Revista Airport News
Cookie Settings