Măsuri de securitate la aeroport
În domeniul securității aviației civile, România, ca stat membru al Uniunii Europene, aplică standardele de bază comune, stabilite la nivel comunitar.
În vederea aplicării măsurilor de securitate, concomitent cu asigurarea condițiilor optime pentru procesarea pasagerilor, Compania Națională Aeroporturi București are un puternic parteneriat cu instituțiile și autoritățile publice cu responsabilități în domeniul securității aeronautice (Serviciul Român de Informații, Poliția de Frontieră, Birou Vamal, Poliția Transporturi Aeriene, Jandarmeria Română etc).
Deși pasagerii sunt familiarizați cu formalitățile parcurse în cadrul procesului de îmbarcare, de la înregistrarea la check-in și până la îmbarcarea în aeronavă, trebuie menționat faptul că la aeroport sunt aplicate și alte măsuri de securitate pentru asigurarea securității pasagerilor.
De asemenea, CNAB SA colaborează atât cu Autoritatea Competentă în domeniul securității aviației civile, cât și cu alte autorități ale statului, în vederea asigurării securității pasagerilor.
Ce măsuri de securitate sunt aplicate la aeroport?
Compania Națională Aeroporturi București aplică o serie de măsuri de securitate destinate asigurării unui climat optim de securitate pasagerilor pe toată perioada prezenței acestora la AIHCB / AIBB-AV Măsurile de securitate aplicate corespund cerințelor din standardele internaționale, comunitare și naționale în domeniul securității aviației civile.
Personalul de securitate colaborează permanent cu instituțiile și autoritățile statutului pentru a se asigura că măsurile de securitate corespund nivelului curent de amenințare.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați site-ul: https://www.sri.ro/sistemul-national-de-alerta-terorista
Personalul de securitate al CNAB SA Direcția Securitate Aeroportuară și al instituțiilor și autorităților publice cu responsabilități în domeniul securității aeronautice (Serviciul Român de Informații, Poliția de Frontieră, Biroul Vamal, Poliția Transporturi Aeriene, Jandarmeria Română) asigură o prezență vizibilă la aeroport.
Pasagerii care utilizează terminalele AIHCB / AIBB-AV pentru îmbarcarea în aeronave parcurg o serie de formalități (controlul cărților de îmbarcare, controlul de securitate, efectuarea formalităților de ieșire din țară) iar personalul de securitate al aeroportului asigură, atât respectarea măsurilor de securitate aplicate, cât și suport pentru pasageri privind aspectele legate de securitatea aeroportuară.
În conformitate cu prevederile legale, instituția statului cu atribuții pe linia efectuării controlului de securitate este Serviciul Român de Informații.
Pentru informații suplimentare referitoare la efectuarea controlului de securitate, vă rugăm să accesați site-ul: http://www.sri.ro/securitatea-aviatiei-civile
Informații generale
- În zonele zonele non-restricționate ale celor două puncte de lucru din cadrul CNAB SA, respectiv Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, se regăsesc două categorii de drumuri și anume : drumuri de utilitate privată deschise circulației publice și drumuri publice deschise circulației publice.
- Din aceasta perspectivă, oprirea autovehiculelor în proximitatea aerogărilor AIHCB / AIBB AV, este permisă până la maximum 5 minute. Pe toată durata opririi, șoferii sunt obligaţi să nu părăsească autovehiculele și să respecte întocmai indicațiile personalului de securitate.
- Este interzisă parcarea / staționarea autovehiculelor în proximitatea terminalelor și în locurile marcate / semnalizate prin panourile de informare rutieră dispuse în zonă ;
- Autovehiculele oprite, staționate sau parcate neregulamentar în proximitatea aeroportului, depistate de personalul de securitate din cadrul CNAB SA, vor fi blocate / tractate / și / sau mobilizate, iar conducătorii acestora vor achita tarifele aferente serviciilor de blocare / deblocare sau ridicare, tractare și depozitare, aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 5 din 27.05.2010, detaliate în nomenclatoarele de tarife aplicabile la nivelul CNAB SA, documente publice ce pot fi consultate accesând web site-ul www.bucharestairports.ro
- Lăsarea bagajelor nesupravegheate în zonele publice ale aeroportului este interzisă! În situația depistării unor astfel de bagaje, acestea sunt considerate suspecte și pot fi distruse din rațiuni de securitate.
- Nu acceptaţi colete sau bagaje de la alte persoane, indiferent care ar fi motivul!
NOTĂ:
- În actualul context internațional de securitate, Compania Națională Aeroporturi București recomandă pasagerilor să depună toate diligenţele pentru prezentarea la aeroport în timp util în vederea efectuării tuturor formalităţilor premergătoare zborului (check-in, verificarea cărții de îmbarcare, control de securitate, control de frontieră, control vamal);
- Pasagerii sunt în exclusivitate răspunzători de pierderea cursei în cazul neprezentării în timp util la aeroport pentru parcurgerea formalităților, mai sus enumerate;
- În situația pierderii cursei de către un pasager care nu respectă recomandările și precizările de pe web site-ul www.bucharestairports.ro, cât și instrucţiunile de călătorie asumate la achiziționarea biletului de avion, vă aducem la cunoștință faptul că operatorul aeroportuar este exonerat de orice răspundere.
Bagajele de mână și de cală
Informații generale privind bagajele pasagerilor
Pasagerii sunt sfătuiți să verifice regulile/politica aplicate de Transportatorul Aerian, cu care urmează să călătorească, în privința bagajelor de cală și de cabină. Acesta poate stabili propriile reguli privind bagajele pasagerilor, în funcție de tariful plătit, clasa de călătorie, ruta, tipul aeronavei, reglementările guvernamentale etc.
Pasagerii nu trebuie să accepte să transporte în bagajele proprii, sub niciun motiv, obiecte/pachete de la alte persoane, indiferent de natura relațiilor cu acestea. De asemenea, trebuie să evite transportul obiectelor de valoare în bagajul de cală.
Controlul de securitate al pasagerilor și al bagajelor acestora
- Accesul în zona filtrelor de control de securitate este permis doar posesorilor unei cărți de îmbarcare valabile (tipărită sau în format electronic – conform instrucțiunilor de călătorie impuse de Transportatorul Aerian) și numai după verificarea acesteia de personalul de securitate al operatorului de aeroport.
- Personalul de securitate al operatorului de aeroport își îndeplinește atribuțiile de serviciu în conformitate cu standardele internaționale, comunitare și naționale din domeniul securității aeronautice, transpuse la nivel local în reglementări de securitate interne.
- La filtrele de control de securitate pasagerii sunt obligați să respecte indicațiile operatorilor de securitate;
- Precizăm faptul că aparatele cu raze X nu deteriorează materialul filmelor fotografice.
- Este recomandat ca persoanele cu stimulator cardiac să informeze operatorii de securitate înainte de a trece prin poarta detectoare de metale.
- În vederea parcurgerii controlului de securitate pasagerii trebuie să-și scoată haina (sacou, geacă, pulover), cureaua, ceasul, să golească conținutul buzunarelor, să le pună în tava de plastic special destinată și să le prezinte separat pentru controlul de securitate.
- Operatorii de securitate pot solicita pasagerului să înlăture și alte elemente de îmbrăcăminte și/sau alte obiecte, dacă este cazul.
- Înainte de parcurgerea controlului de securitate, computerele portabile, tabletele și alte aparate electrice de mari dimensiuni trebuie scoase din bagajele de mână și prezentate separat pentru controlul de securitate.
- Toate lichidele, aerosolii și gelurile trebuie ambalate în recipiente individuale cu o capacitate de maximum 100 de mililitri sau echivalent și puse într-o pungă de plastic transparentă resigilabilă cu capacitatea de maximum 1 litru, în care articolele conținute încap confortabil și care este complet închisă;
- Înainte de efectuarea controlului de securitate, lichidele, aerosolii și gelurile trebuie scoase din bagajele de mână și supuse controlului de securitate separat de celelalte articole din bagajele de mână;
Reguli privind transportul lichidelor, gelurilor și aerosolilor (LAG`S)
Conform prevederilor REGULAMENTULUI DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1998 AL COMISIEI din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației, document cu caracter public, se distinge următoarea categorie de lichide, aerosoli și geluri:
„lichide, aerosoli și geluri” (liquids, aerosols and gels – LAGs) includ pastele, loțiunile, amestecurile de lichide/solide și conținutul recipientelor sub presiune, precum pasta de dinți, gelul de păr, băuturile, supele, siropurile, parfumurile, spuma de ras și alte articole cu consistență similară;
Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesați următoarele link-uri:
http://www.sri.ro/securitatea-aviatiei-civile
Articole interzise la îmbarcare
Pasagerilor li se interzice să dețină asupra lor sau în bagajele de cabină ce urmează a fi supuse controlului de securitate, următoarele articole:
a. pistoale, arme de foc sau alte dispozitive care lansează proiectile — dispozitive care pot fi utilizate sau par că pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave prin lansarea de proiectile, inclusiv:
- toate tipurile de arme de foc, cum ar fi pistoale, revolvere, carabine, puști;
- arme de jucărie, copii și imitații ale armelor de foc care pot fi confundate cu arme adevărate;
- părți componente ale armelor de foc, cu excepția lunetelor telescopice;
- arme cu aer comprimat și cu CO2, cum ar fi pistoale, puști cu alice, carabine și puști și pistoale cu bile;
- pistoale lansatoare de rachete de semnalizare și pistoale de start;
- arcuri, arbalete și săgeți;
- harpoane și lansatoare de harpoane;
- praștii și catapulte;
b. dispozitive cu efect paralizant — dispozitive concepute special pentru a paraliza sau a imobiliza, inclusiv:
- dispozitive cu electroșocuri, cum ar fi pistoale cu electroșocuri, pistoale paralizante (taser) și bastoane cu electroșocuri;
- dispozitive de asomare și dispozitive de ucidere a animalelor;
- substanțe chimice, gaze și spray - uri neutralizante și incapacitante, cum ar fi spray - urile cu substanțe iritant-lacrimogene, spray - urile cu piper, spray -urile cu ardei iute, gazele lacrimogene, spray - urile cu acid și spray - urile cu substanțe repulsive pentru animale;
c. obiecte cu vârf ascuțit sau cu muchie ascuțită — obiecte cu vârful ascuțit sau cu muchia ascuțită care pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave, inclusiv:
- obiecte concepute pentru a toca, cum ar fi topoare, securi și satâre;
- topoare și dălți de spart gheața;
- lame de ras;
- cuttere;
- cuțite cu lame cu lungimea mai mare de 6 cm;
- foarfece cu lame cu lungimea mai mare de 6 cm, măsurată de la ax;
- echipamente de arte marțiale, cu vârf ascuțit sau cu lamă ascuțită;
- săbii și spade;
d. unelte de lucru — unelte care pot fi utilizate atât pentru a cauza vătămări grave, cât și pentru a pune în pericol siguranța aeronavei, inclusiv:
- răngi;
- burghie și vârfuri de burghie, inclusiv mașini de găurit electrice portabile fără fir;
- unelte cu lamă sau tijă cu o lungime mai mare de 6 cm, care pot fi utilizate ca arme, cum ar fi șurubelnițe și dălți;
- fierăstraie, inclusiv fierăstraie electrice portabile fără fir;
- arzătoare de sudură;
- pistoale de împușcat bolțuri și pistoale de bătut cuie;
e. instrumente contondente — obiecte care pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave atunci când sunt folosite pentru a lovi, inclusiv:
- bâte de baseball și softball;
- ciomege și bastoane, cum ar fi măciuci, bâte și bastoane;
- echipamente specifice artelor marțiale;
f. substanțe și dispozitive explozive și incendiare — substanțe și dispozitive explozive și incendiare care pot fi utilizate sau care par că pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave sau care pot pune în pericol siguranța aero navei, inclusiv:
- muniție;
- capse detonante;
- detonatoare și fitiluri;
- copii sau imitații ale dispozitivelor explozibile;
- mine, grenade și alte dispozitive explozibile militare;
- artificii și alte articole pirotehnice;
- bombe fumigene și cartușe fumigene;
- dinamită, praf de pușcă și explozibili plastici.
Pentru mai multe informații referitor la cadrul legislativ privind securitatea aeronautică, vă rugăm să accesați link - ul: http://www.caa.ro/securitate-aeronautica/legislatie-in-domeniul-avsec
”Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 07 aprilie 2017, verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.
De asemenea, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu amenintarile teroriste, pot duce la creșterea timpului de așteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internationale.”
Poliția de Frontieră Aeroport Henri Coandă București
Telefon: (+4) 021 201 3315, (+4) 021 201 3315, (+4) 021 201 3309, (+4) 021 201 3309
Fax: (+4) 021 351 5993
E-mail: otopeni.igpf@mai.gov.ro
Informații cu privire la condițiile de călătorie în străinatate puteți obține accesând: