+ -

Măsurile de eficientizare a resurselor aeroportuare și de securitate sanitară

INFORMARE DE PRESĂ

cu privire la măsurile de eficientizare a resurselor aeroportuare și de securitate sanitară

la Aeroportul Internațional Henri Coandă București

 

Pandemia de CoVid 19 a afectat grav traficul aerian, în special pe cel internațional, acesta situându-se în prezent la cca. 15-20% din normalul acestei perioade. În aceste condiții, și traficul pe aeroporturile din București cunoaște un trend descendent similar.

În acest context, CN Aeroporturi București (CNAB) a analizat posibilitățile de operare la Aeroportul Henri Coandă, cu o infrastructură de terminal adaptată valorilor actuale de trafic. Măsurile au în vedere atât eficientizarea activității aeroportuare prin exploatarea rațională a resurselor disponibile, cât și îmbunătățirea calității serviciilor oferite pasagerilor și a creșterii siguranței sanitare.

Astfel, pentru procesarea pasagerilor pe fluxul de Plecări, vor fi deschise numai 52 de ghișee    check-in (de la 53 la 104) amplasate în zona nouă a terminalului, iar zona aferentă ghișeelor 1-52 va fi amenajată ca zonă de așteptare dotată cu banchete, unde pasagerii și însoțitorii acestora pot aștepta începerea operațiunilor pentru zborul dorit.

Același principiul al utilizării eficiente și flexibile a resurselor, coroborat cu cel al siguranței sanitare va fi aplicat și în zona de îmbarcare care va funcționa cu un număr redus de porți de îmbarcare proporțional cu valorile de trafic, respectiv cu 14 porți de îmbarcare pentru zboruri internaționale (cu o reducere de 40% a capacității de procesare aferentă burdufurilor de îmbarcare/debarcare și cu o reducere de 40% a capacității de procesare pentru zborurile cu aeronave parcate pe platformă).

Măsurile vor intra în vigoare începând cu data de 16.02.2021, începând cu ora 08.00 și se vor menține până la înregistrarea unei creșteri semnificative a numărului de pasageri și de mișcări aeronave.

Achizitii Publice
Revista Airport News
Cookie Settings