“Henri Coandă Brainyport”
Pentru aceia dintre noi care au crescut cu imaginea şi vocea Elisabetei Polihroniade și își amintesc cu nostalgie de emisiunea, în alb-negru, ”Șah și mat în 15 minute”, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a pregătit o surpriză: în data de 15 aprilie 2015, marea maestră internațională ne-a provocat la o partidă de șah. Campionatul s-a numit “Henri Coandă Brainyport” și a fost organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Şah, care a adus 14 copii – viitori mari campioni, pentru o demonstrație de artă, știință și sport, recompensată cu premii, medalii și diplome.
Prezența marelui maestru internațional Elisabeta Polihroniade, care ne-a făcut onoarea de a fi alături de noi la “Henri Coandă Brainyport”, ne-a ajutat să vedem mult mai clar ce are în comun viața de aeroport cu șahul. Și una, și alta au regulamente stricte, pe care nu ai cum să nu le respecți. Apoi, când te aşezi la tabla de şah şi joci, dar și când intri în aeroport, trebuie să-ți respecți adversarul, respectiv pasagerul, să muți corect – piesele de șah sau bagajele – și să te încadrezi în limita de timp pe care o impune ceasul de joc sau... tabela de afișaj. De asemenea, în ambele situații, nu poţi să mergi înainte dacă nu vezi cât mai departe. Cu alte cuvinte, vorbim despre strategie. Și să nu uităm că dacă te aşezi la tabla de şah, nici nu începe partida până când adversarul nu-ţi întinde mâna. Sau pașaportul. Reținem că în şah nu se trişează și ne convingem că am avut dreptate să continuăm programul CNAB cu evenimentul “Henri Coandă Brainyport”, care s-a transformat, iată, într-o lecție de viață și de societate, unde și sacrificiile sunt de înţeles - poţi să sacrifici chiar dama, știind că răsplata nu va întârzia să apară. Odată clarificate toate aceste lucruri și cu mintea proaspăt antrenată, suntem pregătiți să cugetăm și abia apoi să acționăm, cu gândul, însă, la pionul care, modest, pleacă şi ajunge cea mai importantă piesă...