+ -

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, societate care a fost înfiinţată prin fuziunea Companiei Naţionale "Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti” cu Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu” şi-a început oficial activitatea, joi, 11 februarie 2010.


Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va asigura managementul şi coordonarea operaţională a celor două aeroporturi aflate în zona Capitalei. Noua companie va armoniza şi coordona proiectele de dezvoltare şi modernizare ale celor două aeroporturi pentru a răspunde eficient strategiilor pe termen mediu şi lung în domeniul aeronautic. Una dintre priorităţile noii companii este să asigure un înalt nivel al serviciilor, astfel încât, cele două platforme, de la Otopeni şi din Băneasa, să devină repere în domeniul aeroportuar.


În prezent, Aeroportul Henri Coandă derulează faza a III-a a obiectivului de investiţii „Dezvoltarea şi modernizarea AIBO”, la finalizarea căreia se va asigura creşterea capacităţii totale de prelucrare la 4500 pasageri pe ora de vârf, la standarde Schengen.


In cadrul „Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Henri Coandă”, program de investiţii pe termen mediu şi lung, este prevăzută, printre altele, realizarea unui nou terminal de pasageri modular. La Aeroportul Aurel Vlaicu sunt prevăzute de asemenea investiţii care să asigure pasagerilor o infrastructură modernă, cu un înalt nivel de siguranţă, securitate şi calitate a serviciilor.


Sistemul aeroportuar nou creat va procesa 75% din întreg traficul aerian al României. Estimările arată că, în 2010, peste 7 milioane de pasageri vor beneficia de serviciile unuia dintre cele două aeroporturi, iar cifra de afaceri a companiei se va ridica la 110 milioane euro.
 

Achizitii Publice
Revista Airport News
Cookie Settings