+ -

Aeroportul Henri Coandă, în top 5 al aeroporturilor europene cu cea mai mare creştere a traficului aerian în anul 2014

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost clasat de către Airports Council International-Europe pe locul patru în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în anul 2014, la categoria aeroporturilor care au avut între 5 şi 10 milioane de pasageri.

Pe primele trei locuri în această categorie s-au clasat aeroporturile Basel, Lanzarote (Insulele Canare) şi Napoli, locul al cincilea fiind ocupat de Porto. La categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri, clasamentul este: Istanbul, Moscova Sheremetyevo, Londra Gatwick, Moscova Domodedovo şi Barcelona. La categoria 10 –  25 de milioane de pasageri, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Istanbul Sabiha Gokcen, Atena, Bruxelles, Lisabona şi Londra Stansted, iar la categoria sub 5 milioane de pasageri, clasamentul este: Chişinău, Santorini, Belgrad, Mikonos şi Maribor.

În anul 2014, pe cele două aeroporturi ale Capitalei - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu (AIBB AV), s-a înregistrat un număr record de 8.321.858 de pasageri şi 102.048 de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 8.317.168 de pasageri şi 91.788 de mişcări de aeronave.

Faţă de anul 2013, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în anul 2014 a înregistrat o creştere relevantă, de 8,8%.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 4,9%. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6,32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Anul trecut, 83% dintre pasagerii Aeroportului Henri Coandă au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. În anul 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair şi Air Baltic.

 

Despre CNAB:

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

 

Serviciul Comunicare

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Achizitii Publice
Revista Airport News
Cookie Settings