250.000 pasageri Ryanair
Compania Ryanair, care şi-a reluat zborurile pe Aeroportul Internațional Henri Coandă în aprilie 2014, a transportat la București, în numai zece luni , 250.000 de pasageri. Momentul a fost marcat marţi, 18 februarie 2015: Raluca Cruceanu, o tânără de 25 de ani ce călătorea la Londra pentru un city break, a fost răsplătită pentru încrederea acordată celei mai mari companii aeriene lowcost din Europa cu 2 bilete dus-întors București - Londra. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a sărbătorit alături de Ryanair acestă realizare, oferind servicii VIP atât câştigătoarei, cât şi însoţitorului acesteia și rămânând, astfel, fideli misiunii noastre de a pune satisfacția clienților pe primul plan.