+ -

Ziua Ștafetei

Pentru al cincilea an consecutiv, Compania Națională Aeroporturi București şi partenerii săi din societatea civilă au sărbătorit Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, oferind, din nou, o experiență memorabilă copiilor prezenți la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti. Astfel, pe 24 noiembrie 2016, a avut loc “Ziua Ştafetei”, când 31 de copii de la școli din Râmnicu Vâlcea și București și-au împlinit visul de a deveni, pentru o zi, controlor trafic sol al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti.
Am început vizita la aeroport prin a întreba copiii ce vor să se facă când vor fi mari. Am primit raspunsuri dintre cele mai variate, de la pilot de avion sau însoțitor de bord, până la operator pe echipamente de tractare sau controlor de trafic sol. Acesta a fost momentul perfect pentru a-l prezenta copiilor pe Octavian Berleanu, Șeful Serviciului de Dirijare și Control Trafic Sol în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București, la Aeroportul Internațional Henri Coandă și mentorul din 24 noiembrie 2016 la “Ziua Ștafetei”.
Tavi, adică Tango, Alpha, Victor, India, este un profesionist desăvârșit, el coordonează și asigură dirijarea aeronavelor la sol din momentul în care acestea aterizează pe aeroport și până în momentul în care decolează și conduce activitatea de deszăpezire și degivrare a platformei. Acesta le-a prezentat celor 31 de copii activitatea sa în detaliu: le-a vorbit despre însoțirea aeronavelor până la poziția de staționare, dirijarea aeronavelor în vederea staționării, precum și la plecare, gestionarea și alocarea pozițiilor de staționare pentru aeronave, atât la burduf, cât și pe platformă, coordonarea activităților de tractare aeronave. Tavi şi-a îndeplinit cu mare simț de răspundere rolul de mentor și a răspuns nenumăratelor întrebări despre problemele şi provocările cu care se confruntă în fiecare zi, venite de la cei 31 de tineri pasionați de viața de aeroport.
Ne bucurăm că ne-am alăturat unui proiect cu o viziune atât de ambițioasă și că am avut oportunitatea de a oferi fiecărui copil șansa de a influența și a contribui la deciziile importante din viața lui și a comunității în care trăiește. CNAB a oferit din nou o experiență memorabilă copiilor prezenți la aeroport, arătându-le cum poți transforma munca în pasiune.

Galerie foto

Achizitii Publice
Revista Airport News
Cookie Settings