Am fost aerofob, dar m-am tratat!
Sesiunea finală a cursului “Sunt aerofob, dar mă tratez”
Lansat la sfârșitul lunii august, programul-pilot de tratare a anxietății în timpul zborului ”Sunt aerofob, dar mă tratez” a ajuns la final. Inițiativa acestui proiect a fost determinată de obiectivul declarat al Companiei Naționale Aeroporturi București de a oferi clienților servicii de cea mai bună calitate. Sesiunea finală a cursului a avut loc în data de 14 noiembrie 2015, cursanții, persoane cu anxietate de zbor, fiind pasageri reali ai unui zbor realizat cu o aeronavă TAROM. Aceștia au fost asistați încă de la efectuarea procedurilor de check-in, pe toată durata zborului și până la aterizare, de un psihoterapeut și personal de zbor cu experiență.
Cursurile s-au desfășurat pe parcursul a șase săptămâni, fiecare ședință având o durată de aproximativ 2-4 ore. Sub îndrumarea profesionistă a unei echipe complexe formate din psihoterapeuți specializați, piloți și însoțitori de bord, cursanții au fost ajutați să-și conștientizeze cauzele fobiei de zbor, să-și accepte problema și să găsească o motivație pentru schimbare.
Progresele au fost vizibile cu fiecare curs, procentajul de reușită a tratării acestei fobii fiind, conform predicției echipei de psihoterapeuți, unul ridicat: două treimi dintre cursanți au reușit nu doar să-și învingă teama, ci chiar să se bucure de cele 45 de minute ale zborului-test.
Marea finală a proiectul-pilot de tratare a anxietății în timpul zborului, organizat de Compania Națională Aeroporturi București, în parteneriat cu S.C. TAROM S.A. și PsyCons, a avut loc într-un cadru festiv, cursanții primind diplome de absolvire a cursului care au confirmat succesul acestui demers unic în România printr-un simplu, dar autentic mesaj: ”Am fost aerofob, dar m-am tratat”.