+ -

Folclor și artă meșteșugărescă în Aeroport

Compania Națională Aeroporturi București, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, au organizat vineri, 30 iunie 2017, un eveniment menit să promoveze tradițiile și folclorul autentic românesc.

Pasagerii sosiți pe Aeroportul Henri Coandă au fost întâmpinați cu un scurt spectacol de muzică și dansuri tradiționale românești, oferit de ansamblul „Cununa Carpaților” din București, care a încântat publicul atât prin măiestria interpretativă, cât și prin frumusețea și cromatica costumelor purtate. În același context,  Alexandru Ilinca, unul dintre cei mai apreciaţi şi căutaţi meşteri populari români, a susținut o demonstrație de artă meșteșugărească, dezvăluindu-le celor prezenți din tainele care stau la baza confecționării și purtării străvechilor opinci.

Evenimentul a fost conceput ca un preambul al celei de 11-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu”, care s-a desfășurat în perioada 30 iunie – 2 iulie 2017, în Parcul Cișmigiu din București.

Galerie foto

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings