Pentru că ne pasă! – 08 februarie 2013

+ -

În cadrul programului „Fii treaptă pentru celălalt!”, devenit deja tradiţie, anul acesta am demarat acţiunea „Pentru că ne pasă!”, ce a constat în organizarea unei colecte de scutece, haine şi jucării, în cadrul CNAB. Acestea au fost dăruite celor 44 de copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani, care au fost născuţi prematur şi se recuperează sau au fost abandonaţi la secţia pediatrică a Spitalului Sf. Maria din Iaşi. Ideea colectei de hăinuţe, scutece şi obiecte de igienă a fost primită cu mult interes de către angajaţii CNAB, iar preocuparea faţă de confortul copiilor a fost îmbucurătoare deoarece colegii noştri au demonstrat, încă o dată, că dincolo de orice barieră financiară, un simplu gest de bunătate îţi oferă o satisfacţie morală insurmontabilă. Colecta a fost organizată în speranţa că acestă manifestare de generozitate va spori confortul de fiecare zi al copiilor abandonaţi în secţia pediatrică a Spitalului Sf. Maria.

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings