Împlineşte o dorinţă! - 22 decembrie 2014

+ -

Moş Crăciun există! Au demonstrat-o angajaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, aducând bucurie în sufletele copiilor de la Centrul de plasament Sf. Marcellin Champagnat din Bucureşti. “Împlineşte o dorinţă!” a fost numele acţiunii organizate luni, 22 decembrie 2014, în cadrul programului de responsabilitate socială al CNAB – “Fii treaptă pentru celălalt!”. Iar colegii noştri au fost mai mult decât responsabili, implicându-se cu tot sufletul în acest proiect, în care aproape 30 de copii mai puţin norocoşi i-au scris lui Moş Crăciun, rugându-l să le aducă jucării, hăinuţe, cărţi şi dulciuri. Surpriza le-a fost totală când au primit exact darurile visate. Marele câştig al proiectului a fost tocmai această bucurie a lor, un dar inegalabil pentru angajaţii CNAB care au participat la acest proiect de suflet, fară a mai vorbi de faptul că, la finalul zilei, foarte mulţi dintre inimoşii noştri colegi încercau să identifice, în poze, copilul pentru care au împlinit o dorinţă cu întrebarea “Al meu care e?” O întrebare care ne pune pe gânduri şi ne dă satisfacţia misiunii îndeplinite…

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings