Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a primit certificarea ACI privind reducerea emisiilor de carbon
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a obţinut certificarea ACI Airport Carbon Accreditation, Nivel 2 – REDUCERE pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB).
Această acreditare reprezintă recunoașterea eforturilor în gestionarea și reducerea emisiilor de carbon și vine să demonstreze, încă o dată, că preocuparea CNAB pentru protecția mediului nu numai că reprezintă o prioritate, ci conduce la rezultate măsurabile în acest domeniu.
AIHCB este primul aeroport din România care a primit, în anul 2013, certificarea Airport Carbon Accreditation, Nivel 1 – CARTOGRAFIERE, înscriindu-se totodată în topul primelor 90 de aeroporturi din lume care au îndeplinit criteriile internaţionale pentru a fi acreditate în domeniul analizei şi reducerii emisiilor de carbon.
Amprenta de carbon a CNAB – punct de lucru AIHCB – cuprinde emisiile directe de CO2 provenite din sursele proprii sau aflate sub controlul direct al aeroportului (centrale termice, grupuri electrogene, flotă vehicule, echipamente deservire aeronave la sol, echipamente intervenție în caz de incendiu), precum și emisiile indirecte de CO2 prin consumurile de energie electrică achiziționată. Certificarea Airport Carbon Accreditation, Nivel 1 a fost obținută în urma unui proces laborios de identificare și evaluare a acestor surse.
Pentru obținerea Nivelului 2 de certificare, CNAB a trebuit să demonstreze, documentat, reducerea emisiilor de carbon pentru sursele identificate anterior. Documentația întocmită a fost verificată de către un auditor independent, agreat de ACI, respectiv firma Verifavia, și ulterior înaintată către ACI.
De notat este faptul că reducerea emisiilor de carbon s-a făcut în condițiile unei creșteri substanțiale de trafic (pasageri și aeronave) pe AIHCB.
Airport Carbon Accreditation este unul dintre cele mai importante programe ale Airports Council International, fiind administrat de o structură independentă, ai cărei membri sunt reprezentanţi ai Comisiei Europene, Programului ONU pentru Mediu, Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile, Organizaţiei Europene pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene, EUROCONTROL.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
Înființat în 1991, Airports Council International (ACI) este singurul organism global care reprezintă aeroporturile din întreaga lume în fața guvernelor și altor organizații internaționale. ACI stabilește standardele de performanță, politicile și practicile conforme pentru aeroporturile din întreaga lume, pentru realizarea unui sistem global de transport aerian sigur, eficient și adecvat provocărilor actuale în domeniul mediului.
Verifavia este un organism independent de verificare, certificare și auditare a sistemului de protecție a mediului în domeniul aviației (companii aeriene și business jet-uri), aeroporturi și transport maritim. Verifavia asigură verificarea emisiilor de carbon pentru aeroporturile care solicită acreditare pentru nivelurile 1, 2, 3 și 3+ (Airport Carbon Accreditation). Numai în 2015, Verifavia a efectuat verificarea independentă a emisiilor de carbon pentru mai mult de 20 de aeroporturi din întreaga lume.