CĂTRE: Toate entitățile interesate – agenți aeronautici și societăți cu profil asimilat
SUBIECT: Organizarea unei proceduri competitive privind valorificarea comercială a unei suprafețe de teren situate în zona SRA – AIBB-AV în vederea edificării de hangare de aviație
Prin prezenta, C.N. AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. își manifestă intenția organizării unei consultări de piață privind organizarea unei proceduri competitive pentru valorificarea comercială a unei suprafețe de teren, situate în zona restricționată a Aeroportului Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, în vederea edificării și operării de către terți a unor hangare de aviație – a se vedea propunerile de amplasare.
Prezenta consultare de piață se întemeiază pe prevederile legale în vigoare și prezintă deschiderea Administratorului de aeroport pentru înțelegerea nevoilor și așteptărilor pieței, cu scopul diversificării gamei de activități oferite clienților și adaptării ofertei sale comerciale pentru oferirea de soluții eficiente, care să permită desfășurarea la standarde internaționale a operațiunilor și serviciilor aeroportuare.
În acest context, recomandăm entităților interesate din aviația civilă participarea la ședința de consultare ce va avea loc în data de 10.10.2025, ora 10:00, în incinta AIBB-AV, Terminalul de Aviație Generală (Corp C), sala de ședințe etaj 1.
În situația în care manifestați interes pentru operaționalizarea unui astfel de proiect, însă reprezentarea societății dumneavoastră nu poate fi asigurată la data și ora propusă, C.N. AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. rămâne în așteptarea unei scrisori de inteție conținând propuneri economice și detalii constructive concrete, în listă neexhaustivă, după cum urmează: destinație de folosință hangar, suprafață de teren necesară pentru realizarea învestiției în infrastructura aeroportuară (hangar + cale de rulare + eventuale platforme adiacente construcției), dimensiuni și caracteristici tehnice, notă sintetică calcul de oportunitate, valoarea previzionată a investiției și durata de amortizare etc.
Scrisorile de intenție pot fi adresate până la data de 31.10.2025, in format pdf., cu semnătura reprezentantului legal al societății, la adresele de e-mail: [email protected] și [email protected].


Română
English