Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti



06 Iulie 2023

Invitație la concert


Dacă se întâmplă să treceți prin Aeroportul „Henri Coandă, veți avea parte de o surpriză: pe culoarul de legătură dintre terminalul „Plecări" și cel de „Sosiri", veți descoperi un spațiu cu totul neașteptat, o sală de spectacol în miniatură, decorată în stil baroc, un proiect născut din parteneriatul dintre Compania Națională Aeroporturi București și Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin", care au inaugurat, în data de 30 iunie 2023,  salonul muzical „Madrigal 60". Destinat pasagerilor, care își pot petrece timpul de așteptare în aeroport într-o atmosferă de rafinament artistic, delectându-se cu muzica interpretată de renumitul ansamblu coral, salonul muzical este dedicat celebrării a 60 de ani de activitate a Corului Madrigal și va fi deschis non-stop pentru public până la finalul anului 2023. Pasagerii vor putea urmări diverse piese din repertoriul actual înregistrat, care cuprinde peste 4200 de lucrări, inclusiv piesele istorice, programul urmând a fi reîmprospătat săptămânal.