Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti



03 Decembrie 2015

Bradul Tinereții, Bradul Speranței!


Compania Națională Aeroporturi București a continuat seria evenimentelor dedicate pasagerilor care tranzitează, în luna decembrie, Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Astfel, joi, 3 decembrie 2015, în terminalul Sosiri al aeroportului, a fost amplasat ”Bradul Tinereții”, care a fost împodobit cu ornamente realizate manual de tineri cu dizabilități. Organizat în parteneriat cu CIADO România, evenimentul a inclus și un concert de muzică specifică sărbătorilor de iarnă, susținut de tânăra Maria Crăciun și napoletanul Ciro de Luca. Prin acest eveniment am continuat buna colaborare cu partenerul nostru CIADO, alături de care am mai organizat o acțiune importantă, în luna august a acestui an, “Artă contra drog”.

De data aceasta, proiectul a intrat într-o altă zonă, una familiară nouă: pentru că ne dorim ca pasagerii să aprecieze munca celor care au realizat cu migală și inspirație globurile din bradul de 4 metri – creatorii fiind copii cu dizabilități – evenimentul a ilustrat perfect conceptul programului de responsabilitate socială pe care Compania Națională Aeroporturi București îl derulează din anul 2011, “Fii treaptă pentru celălalt!”. Este un program prin care susţinem şi încurajăm integrarea grupurilor defavorizate.

Ne-am bucuat să fim gazdele evenimentului ”Bradul Tinereții” și să putem răsplăti, în felul nostru, strădania unor tineri speciali, ale căror globuri sunt deja apreciate pe piețele târgurilor de Crăciun din Europa.