Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti



11 Aprilie 2017

Aeroportul Floriilor


Satul a fost şi este, în primul rând, păstrătorul tradiţiilor creştine sau precreştine, iar lumea din care face parte țăranul roman a fost dintotdeauna bogată în obiceiuri și tradiții. Compania Națională Aeroporturi București și-a exprimat, cu orice ocazie, susținerea și respectul pentru obiceiurile şi tradiţiile românești, găzduind în terminalele sale cei mai de seamă purtători de folclor autentic. De această data, Aeroportul Henri Coandă și-a întâmpinat pasagerii cu un târg la care au participat meșteri din toate colțurile țării, adevărați purtători de cultură și valori românești.

CNAB a continut parteneriatul cu Muzeul Satului și a organizat, în 11 aprilie, o nouă ediție a târgului “Aeroportul Floriilor”, Terminalul Plecări fiind învălui într-o atmosferă specific rurală.  Taraful și dansatorii Ansamblului Ciocârlia al Ministerului Afacerilor Interne au susținut un spectacol folcloric de excepție care a atras la joc pasageri și angajați deopotrivă. Expoziţia de obiecte tradiționale din colecţiile Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” a completat atmosfera de sărbătoare, dovedind o bogată măiestrie a țăranului român, atât în ornarea țesăturilor și a broderiilor, cât și în obținerea de culori vegetale.

La Târgul ”Aeroportul Floriilor”, pasagerii au putea admira măiestria meşterilor populari, care au făcut, pe loc, demonstraţii speciale de olărit, țesut, încondeiere de ouă, pictură de icoane pe sticlă și pe lemn, sculptură în lemn, împletituri textile, precum și meșteșugul realizării opincilor.

Atelierul de creație al opincarul Alexandru Gheorghe Ilinca din satul Orleşti, judeţul Vâlcea a atras atât atenția pasagerilor, cât și a presei. Fiind unul dintre ultimii opincari din ţară, maestrul Ilinca ne-a mărturisit că meseria de opincar a învățat-o în familie unde, potrivit unei vechi tradiții, meseria se transmite din tată în fiu. Ne-a vorbit cu emoție despre istoria acestor încălțări, am descoperit că opincile sunt moştenite de la daci și că se purtau la ţară.

Și pentru că ne place să ne surprindem pasagerii la fiecare mare sărbătoare, aceștia au primit suveniruri - hand made oferite de Compania Națională Aeroporturi București (mărgele, clopuri maramureșene), au fost invitați să deguste băuturi specifice Sărbătorilor Pascale și produse tradiționale (cozonac și pască).