BIAS is back!
După o întrerupere de doi ani, Compania Națională Aeroporturi București restabilește o tradiție agreată și așteptată nu doar de lumea aviației, ci și de publicul pasionat de acest domeniu, reluând organizarea Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), care va avea loc pe Aeroportul Internațional București Băneasa-“Aurel Vlaicu”, în data de 3 septembrie 2022. Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition a fost, de fiecare dată, un eveniment emblematic și pentru Capitală, așezând Bucureștiul pe harta internațională a evenimentelor din domeniul aviatic.
Ediția cu numărul 12 este o ediție specială nu doar pentru că închide paranteza tristă impusă de pandemie iubitorilor de aviație, ci și pentru că este dedicată primei femei parașutist din România, Smaranda Brăescu, care a stabilit numeroase recorduri mondiale, dar și celebrării celor 110 ani de la înființarea Aeroportului Băneasa, considerat al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcțional.
BIAS 2022 va fi organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, având drept co-organizatori Forțele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMAERO, ROMATSA. Ultima ediție (2019) a înregistrat un record de participare, reunind pe parcursul celor peste 12 ore de show aerian un public de peste 100.000 de spectatori (cumulat pe întreaga zi). Estimăm, așadar, un public mult mai numeros și mult mai entuziasmat, cu atât mai mult cu cât pe agenda evenimentului, pe lângă profesioniști ai manșei din România – Aeroclubul României, Forțele Aeriene Române, Compania Tarom, Inspectoratul General de Aviație al MAI, Structura de Aviație a SRI, figurează forțele aeriene aliate NATO din Germania, Italia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Canada precum și prestigioase nume care domină topurile internaționale în competițiile de acrobație aeriană și în show-rile aeriene din întreaga lume. Totodată, BIAS 2022 include și expoziția pentru promovarea aviației generale, “General Aviation Exhibition”, un eveniment unic la nivel național, unde vor fi expuse diferite tipuri de aeronave, de la avioane ultraușoare la business jet-uri, reunind producători, dealeri și proprietari de aeronave, societăți care oferă servicii de aviație generală, școli de zbor și centre de pregătire și excelență în aviație, furnizori de echipamente și articole cu tematică aeronautică.
Povestea care începea timid în urmă cu 13 ani, transformându-se destul de repede într-un mega-proiect, are, de data aceasta, o semnificație specială și o doză suplimentară de emoție, oferind din nou publicului BIAS bucuria reîntâlnirii cu elita aviației din România și de peste hotare, într-o mereu fascinantă demonstraţie de talent și profesionalism.