Revista



31 Octombrie 2024

"Happy Halloween" la aeroport


Zonă de confluență a numeroase culturi și tradiții, Aeroportul Internațional „Henri Coandă” nu avea cum să ignore o tradiție celebrată de milioane de oameni, astfel că sărbătoarea de Halloween și-a făcut loc, timp de câteva ore, în terminalul „Plecări”, oferind pasagerilor surpriza de a-l întâlni pe contele Dracula și suita sa nu mai puțin vampirică. Nu le-am putut oferi, potrivit tradiției celtice, focuri sacre, daruri ritualice sau profeţii, punându-le, în schimb, la dispoziție un decor în care și-au putut crea amintiri fotografice, antrenați în jocul incitant al personajelor de legendă. Astfel, pasionați de mistere sau nu, pasagerii noștri și-au permis o clipă de libertate ludică, bucurându-se de povestea propusă, ștergând granițele vârstelor și convențiilor limitative. Străduindu-ne să fim gazde bune, nu i-am lăsat să plece cu mâna goală, amintirile de ciocolată, talismane dulci care să-i păzească de spiritele rele, pregătindu-le un zbor în siguranță și bună dispoziție.