Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



07 Decembrie 2015

Ziua Ștafetei - 19 noiembrie 2015


Având în vedere succesul pe care l-a avut în anii anteriori “Ziua Ştafetei”, în  data de 19 noiembrie 2015, am organizat cea de-a patra ediţie a acestui proiect. În cadrul acestei acțiuni, 30 de copii de la școli și licee din București, Ialomița și Râmnicu Vâlcea și-au  împlinit visul de a deveni, pentru o zi, controlor trafic sol al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti.

Evenimentul „Ziua  Ștafetei“ este prilejuit de celebrarea zilei de 20 noiembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. Cu această ocazie, un număr mare de evenimente sunt organizate, în toată lumea, de guverne şi mai ales de către societatea civilă, pentru a atrage atenția asupra necesității respectării drepturilor copilului.

Compania Națională Aeroporturi București şi partenerii săi din societatea civilă dedică această zi participării copiilor la activitățile de dirijare de pe platformele aeroportului. Tavi Berleanu, şef Sector Dirijare şi Control Trafic Sol, ca şi în anii trecuţi, şi-a îndeplinit cu mare simț de răspundere rolul de mentor și a acționat ca un model de profesionalism, arătându-și disponibilitatea de a împărtăși din ablitățile și expertiza sa. Tinerii participanți la eveniment au primit explicații amănunțite despre meseria de controlor trafic sol, colegul nostru fiind asaltat de întrebări despre problemele şi provocările cu care se confruntă în fiecare zi.

Prin implicarea în acest proiect, CNAB a oferit din nou o experiență memorabilă copiilor prezenți la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, arătându-le cum poți transforma munca în pasiune.