Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor.
Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. Unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare, determinate în principal de degivrarea aeronavelor, întârzieri care, punctual, pot atinge și chiar depăși 40 de minute.
Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru a se asigura operarea în condiţii de siguranță. Infrastructura aeroportuară este operațională, fiind asigurate condiţiile pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime.
Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.
Serviciul Relații Externe și Comunicare
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti