„Toate-s vechi și nouă toate” la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”

  1. Acasă
  2. »
  3. Comunicate de presă
  4. »
  5. 100 de ani de la înfiinţarea companiei Franco-Române de navigaţie aeriană

„Toate-s vechi și nouă toate” la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”

În buna tradiție pe care Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti o menține de foarte mulți ani, Ziua Culturii Naționale a fost celebrată printr-un omagiu adus poetului Mihai Eminescu. Evenimentul din data de 15 ianuarie 2026 a fost organizat, de data aceasta, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”, a cărui poveste se scrie încă de la începutul secolului al XX-lea, fiind, astfel, unul dintre cele mai vechi aeroporturi din lume (al treilea ca vechime). Alegerea nu a fost, așadar, una întâmplătoare, Aeroportul Băneasa, care își păstrează și astăzi aura istorică, ajutându-ne să recreăm, pe cât posibil, atmosfera de secol XIX, prin amenajarea unui colț care să trimită cu gândul la spațiul de creație eminescian. Pasagerii au fost surprinși, astfel, să recunoască umbra poetului plutind „ca visul de ușor” și așternându-și dorul într-o scrisoare de dragoste către „dulcea Veronică”.

Evenimentul s-a derulat sub titlul „Toate-s vechi și nouă toate”, versul eminescian care reprezintă simbolic identitatea Aeroportului Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”, un spațiu în care trecutul și prezentul coexistă armonios, fiind nu doar un reper al istoriei aviației românești și internaționale, ce păstrează, prin clădirea sa emblematică, cu o arhitectură distinctivă, memoria unei epoci în care aviația era o promisiune îndrăzneață, ci și obiectul unui amplu proces de modernizare, integrând tehnologii de ultimă generație și standarde actuale de siguranță și confort, fără a șterge amprenta istorică ce îi conferă unicitate.

Atașamente